Daca ai febra musculara, e bine sa faci sport? Iata raspunsul specialistilor!

Deseori, antrenorii de fitness sunt intrebati: „daca ai febra musculara, e bine sa faci sport?” Intrebarea poate avea mai multe raspunsuri, in functie de nivelul de pregatire fizica al fiecarui participant si de numarul sesiunilor de antrenament saptamanale pe care le efectueaza. Desi este o intrebare adresata in special de incepatori sau cei care cocheteaza ocazional cu sportul, nici profesionistii sau cei cu state vechi in sala nu ezita sa ceara o parere atunci cand se confrunta cu febra musculara.

Ti-ai reluat activitatea in sala de fitness? Ultimul antrenament ti-a cam solicitat muschii, iar acum te-ai ales cu o febra musculara? Cu siguranta te intrebi cum e indicat sa iti continui programul fizic, fara a risca lezarea tendoanelor si ligamentelor.

febra musculara

In cazurile usoare, se recomanda exercitiile de recuperare activa, cum ar fi stretching-ul sau mersul pe jos, considerate benefice pentru muschii afectati. Insa fiecare individ percepe febra musculara diferit, in functie de tipul contractiei. Astfel, si raspunsurile la intrebarea „daca ai febra musculara, e bine sa faci sport” sunt diferite. Decizia de a continua antrenamentele depinde de severitatea durerii si a simptomelor cu care te confrunti.

Daca esti intr-un stadiu de febra musculara usoara, recuperarea activa este solutia pentru tine. Incearca exercitiile de stretching pentru grupele de muschi afectati, executa exercitii usoare de rezistenta, cum ar fi cele de tonifiere a centurii muschilor abdominali sau incearca un program cardio de intensitate scazuta, mersul pe jos sau inotul. De asemenea, te poti concentra pe grupele musculare care nu au fost lucrate anterior si nu sufera din cauza suprasolicitarii.

Aceste exercitii de recuperare pot avea numeroase beneficii, ajutand la buna irigare a muschilor. Cresterea fluxului sangvin te poate ajuta sa te refaci mult mai rapid, conditia pentru a obtine rezultate benefice fiind sa nu suprasoliciti si mai mult musculatura.

Leziunile si cresterea masei musculare

Ai auzit de „lacrimile microscopice” din muschi? Antrenamentele intense de fitness duc la aparitia acestor lacrimi sau mici leziuni care forteaza corpul sa repare muschii si sa le extinda capacitatea. De aici se explica si rezistenta pe care o capata in timp muschii la acel tip de exercitiu, putand efectua antrenamentul fara a mai resimti dureri. Pentru realizarea acestui proces este indicat sa adaugi in dieta suficiente proteine si sa permiti muschilor sa se odihneasca.

Daca ai febra musculara, e bine sa faci sport? Care sunt riscurile?

Exercitiile usoare de recuperare pot fi benefice, insa antrenamentul solicitant poate fi daunator si chiar periculos pentru sanatatea ta. Daca ai urmatoarele simptome, este important sa faci o pauza si sa permiti corpului sa se odihneasca.

  • Cresterea frecventei ritmului cardiac de odihna;
  • Depresie sau modificari ale dispozitiei;
  • Leziuni cauzate de suprasolicitare;
  • Dureri musculare sau articulare;
  • Oboseala constanta;
  • Insomnie;
  • Scaderea performantelor atletice.

Pentru a preveni simptomele puternice, nu ignora etapa de incalzire a muschilor si cea de relaxare de la finalul antrenamentului, pentru a reduce treptat ritmul cardiac si a permite corpului sa reintre in starea de repaus. Incalzirea poate include mersul lejer sau 5 – 10 minute pe bicicleta stationara. Exercitiile de stretching timp de 5 – 10 minute pot contribui la eliminarea acidului lactic din muschi, care se formeaza in timpul programelor de antrenament, producand practic febra musculara.

Asadar, se poate raspunde in diverse moduri la intrebarea: daca ai febra musculara, e bine sa faci sport? Aparitia disconfortului muscular nu trebuie ignorata, timpul de repaus fiind deosebit de important pentru refacere.

Uita de febra musculara cu aceste remedii eficiente!

febra-musculara

Multe persoane evita sa faca exercitii fizice deoarece se tem de febra musculara. Este adevarat ca durerile pe care le putem simti la o zi sau doua dupa un antrenament pot fi destul de intense, insa exista si cateva moduri prin care le putem ameliora rapid.

Ce este febra musculara?

Din punct de vedere medical, febra musculara reprezinta o deteriorare a fibrelor musculare care apare in urma exercitiilor fizice. Atunci cand corpul tau nu este obisnuit cu exercitiile intense, vei simti acest tip de dureri. Febra musculara se poate manifesta printr-un usor disconfort sau chiar prin dureri severe care iti pot limita miscarile corpului.

De ce apare febra musculara?

Exista mai multe teorii care explica aparitia febrei musculare, insa teoria acceptata de majoritatea specialistilor in domeniu este aceea a microleziunilor care apar in fibra musculara si in tesutul conjunctiv atunci cand o persoana se antreneaza intens prin intermediul aparatelor fitness, alergat, coboratul scarilor sau alte tipuri de exercitii fizice. Febra musculara arata faptul ca organismul se reface si poate fi redusa cu cateva trucuri simple.

febra-musculara

Cum ameliorezi durerile musculare?

1. Printr-un antrenament usor. Atunci cand ai febra musculara, solutia nu este sa te intinzi in pat, ci sa continui sa te misti. Vorba „cui pe cui se scoate” este valabila si in aceasta situatie! Miscarea iti poate ameliora durerile. Poti face o plimbare sau poti opta pentru cateva exercitii usoare pe un aparat fitness, precum bicicleta eliptica (citeste aici ce beneficii ofera).

2. Hidrateaza-te! Pentru a se reface, organismul tau are nevoie de multe lichide. De aceea, este recomandat sa consumi apa atat inainte de antrenamente, cat si dupa terminarea lor.

3. Relaxeaza-te intr-o cada cu apa fierbinte. O buna modalitate de a ameliora durerile musculare este sa faci o baie calda. Trebuie sa stii, insa, ca apa fierbinte este un remediu numai pentru durerile asociate febrei musculare, nu si pentru leziunile tesutului muscular. Pentru o experienta mai placuta, iti recomandam sa adaugi in apa si saruri de magneziu.

4. Adauga in alimentatie mai multe proteine. Acestea te vor ajuta sa te refaci rapid.

5. Consuma acizi grasi Omega 3. Alimentele bogate in acizi grasi contribuie la reducerea febrei musculare. Iti recomandam sa introduci in alimentatia ta avocado, nuci, somon sau chiar sa iei in fiecare dimineata o lingurita de ulei de peste.

6. Mergi la un masaj terapeutic. Chiar daca poate fi dureros, masajul profund te poate scapa de contracturile musculare si te va ajuta sa te refaci dupa efort.

7. Fa streching. Pentru a relaxa musculatura dupa contractia puternica, fa cateva miscari de streching in fiecare zi de repaus, dar si dupa fiecare antrenament.

8. Consuma vitamina C. Aceasta poate ameliora durerile musculare si contribuie la refacerea celulelor organismului.

9. Odihneste-te! Somnul este foarte important pentru organism si te poate ajuta sa te recuperezi rapid.

10. Dusul rece. Dupa un antrenament intens, este recomandat sa faci un dus rece, deoarece acesta asigura o circulatie mai buna a sangelui si ajuta la repararea fibrei musculare.

Asadar, daca te confrunti cu dureri musculare, tine cont de aceste trucuri pentru a scapa de ele! Continua sa te antrenezi, pentru ca, odata ce corpul tau se va obisnui cu efortul fizic, nu vei mai experimenta o febra musculara de intensitate mare!