Vrei o silueta impecabila? Mancarea si fitness-ul sunt cele mai importante detalii!

mancare fitness

Aspectul corpului este un detaliu prioritar atat pentru barbati, cat si pentru femei, in special atunci cand se apropie sezonul cald. Tocmai de aceea, foarte multe persoane apeleaza la diete, nutritionisti, medicamente pentru slabit, antrenamente cardio epuizante, diverse articole vestimentare functionale sau chiar tratamente cosmetice chirurgicale.

Organismul, insa, nu trebuie sa resimta socuri atunci cand vrei sa slabesti, intrucat schimbarile bruste iti pot afecta sanatatea. Tocmai de aceea, cele mai simple si la indemana solutii sunt reprezentate de mancare si fitness. Astfel, in randurile de mai jos vei gasi doua diete care-ti vor permite sa dai jos cateva kilograme intr-un timp scurt. Bineinteles, nu sunt tratamente miraculoase, ci te vor ajuta sa elimini 2-3 kilograme in decursul a 5-10 zile, mentinand starea de sanatate la nivel optim.

Dieta “de vara”

Fructele si legumele sunt deosebit de benefice pentru sanatatea organismului tau, iar aceasta dieta se bazeaza pe cei mai buni nutrienti naturali la care ai acces vara. In plus, vara este anotimpul pe parcursul caruia vestimentatia dezvaluie fiecare detaliu al siluetei, asadar vei avea dorinta de a elimina cateva kilograme de pe picioare, solduri sau abdomen. Iata programul acestei diete:

– Ziua 1: fructe. In prima zi a dietei trebuie sa mananci numai fructe, insa este recomandat sa eviti mango, bananele si strugurii. Nu exista vreo limita asupa cantitatii pe care o consumi pe parcursul fiecarei mese, iar printre fructele de savoarea carora te poti bucura se afla capsunele, rodiile, merele, portocalele si pepenele rosu.

– Ziua 2: legume crude sau fierte. Trebuie sa consumi numai legume pe parcursul intregii zile, asadar poti incepe dimineata cu un cartof fiert. Oferta de legume si “verdeturi” este deosebit de diversificata pe parcursul verii, astfel incat intotdeauna vei gasi savoare si prospetime.

– Ziua 3: fructe si legume. Poti organiza meniul exact asa cum doresti, echilibrand consumul de fructe si legume, insa astazi este recomandat sa eviti cartofii.

– Ziua 4: lapte si banane. Bananele sunt o sursa excelenta de potasiu si sodiu, insa asocierea lor cu anumite alimente poate avea efecte nedorite din punct de vedere al siluetei. Tocmai de aceea, azi trebuie sa incerci sa mananci numai banane (maxim 6) si le vei putea asocia cu cel mult 4 pahare cu lapte.

– Ziua 5: varza, branza de vaci si rosii. Poti manca pana la 6 rosii pe durata acestei zile, iar un alt detaliu este ca trebuie sa maresti cu 25% cantitatea de apa pe care o consumi in mod obisnuit. Daca nu stii cata apa bei in mod normal, incearca sa adaugi doua pahare cu apa dimineata, pe stomacul gol, si unul seara, inainte de culcare.

– Ziua 6: varza, branza de vaci si legume, insa fara rosii. Poti prepara o supa cu legume sau poti alege sa mananci branza cu castravete si ardei kapia, insa azi va trebui sa eviti rosiile si sa bei foarte multa apa.

Dieta cu mere, oua, faina de ovaz si ceai verde

Pentru a putea pierde cateva kilograme in doar 10 zile, secretul este o alimentatie cu un continut scazut de calorii, asadar recomandarile culinare de mai jos te vor ajuta sa oferi corpului nu mai mult de 1.000 kcal pe zi. In plus, dieta aceasta nu te obliga sa urmezi un program fix sau sa consumi anumite alimente. Iata alimentele de baza:

– mere: acestea sunt bogate in fibre si actioneaza ca un blocant natural al grasimilor;

– oua: asigura elemente nutritive foarte importante pentru corp si ajuta la scaderea in greutate. Poti consuma oricand un ou fiert tare ca gustare pe parcursul acestei diete;

– ceai verde: contine antioxidanti care ajuta la reducerea acumularii de grasimi;

– faina de ovaz: asigura senzatia de satietate pe o perioada mai mare a zilei si reduce pofta de mancare. Astfel, nu vei simti nevoia de a consuma alimente in cantitati inutile.

Dietele de mai sus trebuie sustinute cu un regim de viata sanatos. Astfel, va trebui sa oferi organismului tau suficienta odihna, apa proaspata in cantitati mari si miscare. Bineinteles, aceste diete nu pot sustine antrenamente intense de fitness sau aerobic, asadar va trebui sa iei o saptamana de pauza de la solicitarea sportiva intensa. Cu toate acestea, o plimbare scurta in fiecare zi sau cateva exercitii simple de incalzire a musculaturii nu ar trebui sa lipseasca din rutina ta.